S.C. AGRICOLA INTERNAȚIONAL S.A. cu sediul în Bacău, Calea Moldovei, nr.94, anunţă depunerea solicitării de actualizare a Autorizaţiei Integrate de Mediu nr. 2/10.10.2014 – actualizată în data de 04.11.2024, titulară a activității prevăzută în Anexa nr. 1 a Legii 278/2013 privind emisiile industriale, tratarea și prelucrarea, cu excepția ambalării exclusive, a următoarelor materii prime, care au fost, în prealabil, prelucrate sau nu, în vederea fabricării de produse alimentare sau a hranei pentru animale din: (ii) numai materii prime de origine vegetală, cu o capacitate de producție de peste 300 tone de produse finite pe zi sau de 600 de tone pe zi în cazul în care instalația funcționează pentru o perioadă de timp de cel mult 90 de zile consecutive pe an. Informaţiile privind impactul potenţial asupra mediului a activităţii pentru care se solicită obţinerea autorizaţiei integrate de mediu actualizată, se pot obţine de la sediul Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate Bacău, str. Oituz, nr. 23, jud. Bacău, zilnic de luni-joi, între orele 8-16 şi vineri între orele 8-14. Observaţiile, sugestiile şi propunerile publicului se primesc în scris la sediul Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate Bacău sau prin e-mail la: office@djmbc.anmap.gov.ro
AGRICOLA INTERNAȚIONAL S.A. – actualizare autorizație
Alte anunțuri
Toate anunțurile publicate pe această pagină sunt gestionate conform Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR). Datele personale afișate apar cu consimțământul persoanei care a postat anunțul. Pentru detalii despre drepturile dvs. sau despre modul în care prelucrăm datele, consultați Politica de Confidențialitate.
