miercuri, 24 decembrie 2025
spot_img
AcasăAdunări generaleCASA S.A. - convocare AGEA

CASA S.A. – convocare AGEA

Consiliul de administrație al CASA S.A. (,,Societatea”), persoană juridică română, cu sediul în Bacău, strada Pictor Aman, nr. 94C, județul Bacău, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J04/768/1999, CUI RO 8376788, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile și ale Actului constitutiv,

CONVOACĂ
Adunarea generală extraordinară a acționarilor societății,

în data de 26.01.2026, ora 12.00, la sediul societății,
cu următoarea ordine de zi:

1. Alegerea secretariatului ședinței AGEA dintre acționarii societății, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile.
2. Aprobarea promisiunii de vânzare privind principalii termeni și condiții precedente ale operațiunii, în baza Notei de fundamentare prezentate și a Hotărârii Consiliului de administrație din data de 15 decembrie 2025.
3. Aprobarea vânzării imobilului (P+M+7) situat în mun. Bacău, str. Pictor Aman, nr. 94C, înscris în Cartea Funciară nr. 62021-C1/UAT Bacău, proprietate CASA S.A., la prețul maxim de 5.441.000 Euro, la care se adaugă TVA, conform raportului de evaluare și în baza Notei de fundamentare prezentate.
4. Mandatarea Consiliului de administrație pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor adoptate de Adunarea generală extraordinară a acționarilor, inclusiv negocierea și semnarea contractului de vânzare, cu posibilitatea subdelegării către Directorul general.
5. Împuternicirea Directorului general, cu posibilitate de subdelegare, să efectueze toate procedurile și formalitățile legale și să semneze orice documente necesare pentru implementarea hotărârilor Adunării generale extraordinare a acționarilor, inclusiv să semneze hotărârile adoptate de AGEA și să efectueze formalitățile de publicare și înregistrare la Registrul Comerțului.

Sunt îndreptățiți să participe la lucrările Adunării și să își exercite votul doar acționarii societății înregistrați în registrul acționarilor la data de referință 07 ianuarie 2026.
Accesul acționarilor îndreptățiți să participe, la data de referință, la Adunarea generală extraordinară a acționarilor este permis prin simpla probă a identității acestora, făcută, în cazul acționarilor persoane fizice, cu actul de identitate, iar în cazul acționarilor persoane juridice sau
acționarilor persoane fizice reprezentate, cu împuternicire dată persoanei fizice care le reprezintă.
Reprezentarea acționarilor în Adunarea generală se va putea face și prin alte persoane decât acționarii, cu excepția administratorilor, pe bază de procură specială, conform art. 125 din Legea nr. 31/1990 privind societățile.

Acționarii interesați pot participa la AGEA prin utilizarea votului prin corespondență (Buletin de vot prin corespondență). Transmiterea Buletinului de vot prin corespondență se poate realiza prin semnarea acestuia cu semnătură electronică calificată și trimiterea lui împreună cu documentele care atestă calitatea de acționar (în cazul persoanelor fizice, buletin/carte de identitate/pașaport, respectiv în cazul persoanelor juridice/entităților fără personalitate juridică, buletin/carte de identitate/pașaport a reprezentantului legal) prin mijloace de comunicare electronice sau prin poștă/curierat, cu semnătură olografă, în situația în care acționarii nu dețin o semnătură electronică.

Formularele de împuterniciri și formularele de buletine de vot scrise, semnate olograf, în original, se depun sau se trimit prin corespondență, la sediul societății (Bacău, cod 600164, str. Pictor Aman nr. 94 C, etaj 8) în zilele lucrătoare, între orele 9-16. Acestea pot fi transmise și ca document electronic cu semnătură electronică extinsă, conform Legii nr. 214/2024 privind semnătura electronică, prin e-mail la adresa office@casabacau.ro, până în data limită 24 ianuarie 2026 ora 12:00, sub sancțiunea pierderii dreptului de vot în Adunarea generală a acționarilor.

Unul sau mai mulți acționari reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 5% din capitalul social al Societății, își pot exercita drepturile prevăzute de prevederile art. 117 indice 1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile, numai în scris, până la data de 8 ianuarie 2026, ora 17:00, prin depunerea documentelor, în original, la sediul societății sau prin transmiterea cu semnătură electronică extinsă, prin e-mail la adresa office@casabacau.ro (conform Legii nr. 214/2024 privind utilizarea semnăturii electronice).
Propunerile privind introducerea de puncte noi pe ordinea de zi a AGEA și proiectele de hotărâre pentru punctele incluse sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi, trebuie însoțite de o copie a actului de identitate valabil al Inițiatorului (în cazul persoanelor fizice, buletin/carte de identitate/pașaport, respectiv în cazul persoanelor juridice/entităților fără personalitate juridică, buletin/carte de identitate/pașaport al reprezentantului legal), cât și de o justificare sau un proiect de hotărâre propus spre aprobare de AGEA.

Documentele privind ordinea de zi a Adunării generale extraordinară a acționarilor vor fi puse la dispoziția acționarilor pentru consultare atât la sediul societății cât și electronic (e-mail securizat) în baza cererii acționarilor adresate la următoarea adresă de e-mail: office@casabacau.ro, începând cu data publicării convocatorului în Monitorul Oficial.

În situația neîndeplinirii condițiilor de cvorum la prima convocare, conform prevederilor legale și ale Actului constitutiv al Societății, Adunarea generală extraordinară a acționarilor CASA S.A. este convocată pentru data de 27 ianuarie 2026, ora 12, cu menținerea ordinii de zi, a locului de desfășurare și a datei de referință.

Președintele Consiliului de administrație
Șerban Valentin Marin

Toate anunțurile publicate pe această pagină sunt gestionate conform Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR). Datele personale afișate apar cu consimțământul persoanei care a postat anunțul. Pentru detalii despre drepturile dvs. sau despre modul în care prelucrăm datele, consultați Politica de Confidențialitate.

Secțiuni